Florin si prietenii - In slujba muntelui

 

Preambul cu privire la situația turismului (montan) și a caracterului de urgență a intervenției necesare în acest domeniu

 

Prioritate

 

    Turismul, ca ramură a economiei mondiale, are o importantă majoră (după unele interpretări este cea mai puternică ramură mondială), iar după sectorul public este cel mai mare angajator.

 

    Turismul are capabilitatea de a asigura o creștere economică importantă la nivelul regiunilor slab industrializate, dar cu importante resurse turistice naturale, devenind astfel un important factor de eliminare a dezechilibrelor între diferite zone/regiuni.

 

    Încă din 1991 conceptul de turism durabil a fost definit de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, Fondul Mondial pentru Natură, Federația Europeană a Parcurilor Naționale și Naturale: "dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială și economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale și pentru generațiile viitoare".

 

Prioritate cu referire la zona montană a României

 

    Protejarea şi valorificarea responsabilă a resurselor montane, în condiţiile efectelor schimbărilor climatice şi evoluţiei demografice, reprezintă un interes naţional prioritar. Munţii trebuie să reprezinte un mediu de viaţă curat, furnizor constant de energie, biodiversitate şi hrană pentru om şi animale, prin măsuri adecvate de protecţie şi bună gospodărire, cu respectarea permanentă a echilibrului agro-forestier, prevenirea depopulării umane şi degradării tradiţiilor agricole şi culturale.

 

Urgență

 

    Pe termen scurt şi mediu consumatorii se vor orienta către turismul intern sau către destinaţii apropiate de casă şi îşi vor reduce bugetele de călătorie.  Firmele de turism care sunt atente la mediu, la societate şi care se adaptează folosind tehnologia vor ieşi câştigătoare. Călătoriile vor fi tot mai personalizate, urmând a scădea turismul de masă şi a creşte numărul de vacanţe în natură, la cort sau a celor în segmentul de lux.

 

Industria turismului mondial, estimată la circa 1.700 mld. dolari în 2019, a fost printre cele mai afectate de pandemia de COVID-19 care a anulat majoritatea vacanţelor – mai ales a celor înde­părtate – a închis graniţe – total sau parţial – şi a impus condiţii de călătorie. Mai mult decât atât, impactul pandemiei urmează a fi resimţit mult timp de acum înainte, unii călători urmând să îşi schimbe definitiv com­portamentul de consum când vine vorba de turism, după cum arată o analiză a companiei de cercetare de piaţă Euromonitor:

 

“În cel mai bun scenariu, numărul de vacanţe va scădea cu 50% în 2020, pe când în cel pesimist declinul va fi de 61%. Va fi nevoie de cel puţin trei ani pentru ca cifrele să ajungă din nou la nivelul de dinainte de criză“, au spus analiştii Euromonitor în cadrul evenimentului Travel 2040 – Sustainability and Digital Trans­formation as Recovery Drivers.

 

Apreciem că urgența abordării problematicilor din turismul în România vine și ca urmare a strategiilor guvernamentale care, adesea, nu au decât declarativ o componentă de turism durabil și, cu cât întârziem schimbarea de direcție, cu atât mai mult sunt afectate, uneori iremediabil, valori ale patrimoniului natural.

 

Un alt motiv pentru caracterul de urgență este existența unui proiect al “Legii turismului” aflat în circuit parlamentar, proiect susceptibil de a fi îmbunătățit.

 

Urgență cu referire la zona montană

 

    În prezent, din păcate, unele zone montane din România sunt puternic afectate de schimbări socio-economice și culturale, cu efecte evidente asupra mediului înconjurător și a peisajului cultural. Biodiversitatea, esenţială pentru supravieţuirea ecosistemului montan, este ameninţată, iar o parte a acesteia a dispărut deja. Defrişarea masivă, supraexploatarea, poluarea, schimbările climatice și speciile noi care concurează cu flora și fauna indigene contribuie, în ansamblu, la distrugerea ecosistemelor montane. Din păcate, activităţile umane au contribuit la multiplicarea de 500-1000 de ori a dispariţiei speciilor în ultimii 100 de ani. După dispariţie, refacerea lor este costisitoare sau, de cele mai multe ori, imposibilă.

 

Lipsa fondurilor a dus la degradarea continuă a multor monumente istorice precum și a infrastructurii aferente, în timp ce migrarea populației a dus la abandonarea a numeroase locuințe tradiționale.

 

Lipsa piețelor de desfacere pentru produsele artizanale meșteșugărești și lipsa interesului tinerilor pentru aceste activități au condus la dispariția unor meșteșuguri și metode tradiționale în diverse arii de activitate.

 

Modernizarea accentuată a satelor, împreună cu influențele culturale exogene, au dus la o serie de mutații cu privire la valorile culturale și tradițiile specifice mediului rural montan, sub impactul globalizării și al societății consumeriste.

 

Dacă o serie de influențe sunt necesare, acestea marcând evoluția firească și necesară a mediului rural montan românesc în ceea ce privește confortul vieții la sat (de exemplu, modernizarea locuințelor sau/și sistemul de canalizare/epurare), altele au permis preluarea ca atare a unor valori străine nu numai de specificul zonei montane, ci şi de specificul românesc (de exemplu, tipologia și stilul arhitectonic al noilor construcții sau materialele utilizate pentru înlocuirea/modernizarea elementelor de tâmplărie).

 

 

 

 

Proiectul “În slujba muntelui”

 

Obiective

 

1.    Contribuție la legislație

 

Context

 

Aspecte interesante pentru montaniarzi netratate de legislația în vigoare sau tratate fără a ține cont de evoluția cererii turistice:

 

1. 1   Accesul în natură

 

Se interzice (în fondul forestier) circulația în afara traseelor marcate.

 

-        Teoretic, se vrea o soluție de securitate a turiștilor și de protejare a cadrului natural.

 

-        Practic, se obțin limitări drastice ale circulației turiștilor și se reduce mult aria de practicare a turismului de natură/aventură.

 

Resursele bogate, pretabile practicării activităților de aventură, au determinat organizarea unor seminarii tematice, unde s-au putut aprofunda oportunitățile oferite de acest tip de turism. În 2013, la un brainstorming pe acest subiect s-a ajuns la concluzia că, în contextul inevitabilelor schimbări de pe piața turistică, turismul de aventură reprezintă viitorul turismului mondial, deoarece acesta poate aduce mereu noutate, adrenalină și răspunde nevoii de inedit.

 

România, datorită bogatului potențial turistic de care dispune, propune o ofertă generoasă de activități de aventură. Piața acestei forme de turism a cunoscut o evoluție pozitivă și urmează în continuare un trend ascendent. Astfel, există o multitudine de zone din România ce ar putea fi incluse în circuitul internațional al activităților specifice:

 

· Alpinismul: „casa” alpinismului românesc este reprezentată de Munții Bucegi, bogați în trasee lungi și dificile. Alte zone importante ar fi Piatra Craiului și Cheile Bicazului, una fiind recunoscută pentru numărul mare al traseelor de maximă dificultate. De asemenea, Munții Făgărașului sunt favoriții amatorilor de alpinism de iarnă.

 

· Parapanta: în România există peste 40 de localități unde se poate practica această activitate. (Bucegi, Apuseni, Vatra Dornei, Valea Prahovei). Preferate sunt zonele în care există diversitate peisagistică. Pentru a zbura cu parapanta este necesară obținerea unei licențe de pilot de aeronavă ultraușoară.

 

· Bungee-jumping: România dispune, în Cheile Bicazului, de una dintre cele mai înalte instalații de bungee din Europa, respectiv 160 m. Acest sport nu poate fi practicat decât prin semnarea unui act de asumare a responsabilității.

 

· Rafting și canioning: reprezintă coborâri cu barca pe râuri repezi, din zona montană. Traseele sunt împărțite în funcție de gradul lor de dificultate. Principalele râuri pe care se practică sunt Jiul, Mureșul, Oltul și Bistrița. O variantă pentru curajoși este reprezentată de raftingul de iarnă, respectiv printre sloiuri de gheață.

 

. Cicloturism și mountain bike: traseele pentru aceste sporturi sunt recomandate de relieful favorabil, peisajul variat și de rețeaua vastă de atracții turistice (Bucovina, Apuseni, Bucegi, Cerna, Lotru, Transalpina, Curmătura Oltețului). De regulă, acest sport se practică pentru perioade mai îndelungate în lunile iulie și august, când vremea este mai stabilă.

 

· Alte activități: tiroliană, rapel, snowmobile, călărie, paintball, vânătoare, activități speologice, plimbări pedestre, radio-vânătoare, fotografiere de animale sălbatice ș.a.

 

Turismul de aventură este așadar o expresie a dorinței de experimentare, a cunoașterii și a îndemânării, presupunând solicitare fizică și psihică.

 

Potențialul României este remarcabil atât în ceea ce privește componenta naturală, cât și din punctul de vedere al celei antropice. Acest segment de piață, în creștere pe plan național și internațional, poate sprijini în mod deosebit întreprinzătorii locali, marja de profit fiind una semnificativă.

 

O mare parte din locurile unde se pot practica aceste activități se află în afara traseelor marcate/omologate.

 

1.2.    Lipsesc definiții clare și reglementări particularizate cel puțin ale: cabanelor montane, refugiilor montane, potecilor, organizării de activități turistice.

 

Doar cu titlu de exemplificare:

●       legislația actuală prevede aceleași standarde în ceea ce privește alimentația publică la Marriott și la cabanele de mare altitudine.

●       Refugiile nu au definiție în ceea ce privește accesul publicului la ele.

●       Potecile nu au un statut de cale de comunicație, liberul acces pe potecă este, legal, limitat de dreptul de proprietate asupra terenului pe care se află.

●       Organizarea de activități turistice în zona montană este ambiguu prezentată în așa fel încât se poate conchide că organizarea oricărei ieșiri pe munte e imposibilă în lipsa unui ghid montan.

 

1.3.    Proiectarea, construcția, mentenanța sistemului de poteci montane suferă din mai multe motive.

 

Nu există un organism care să supervizeze în ansamblu acest sistem.

 

Standardizarea semnalizărilor pe traseele turistice este depășită din punct de vedere al materialelor propuse, al informațiilor obligatoriu de afișat.

 

Finanțarea acestor lucrări este, prin legislație, în sarcina Consiliilor Județene și locale ce au formații Salvamont, dar sursele publice de finanțare nu pot fi utilizate pentru că se întâmplă adesea ca lucrările să se execute pe terenuri care nu sunt proprietate publică.

 

1.4.    Nu există reglementări specifice pentru situații noi, apărute prin fireasca evoluție a turismului:

-        reglementarea traseelor de cicloturism, a traseelor de turism pedestru în afara zonelor montane (cazul Via Transilvanica),

-        o politică coerentă și în sprijinul utilizatorilor de ATV, sănii cu motor, motociclete enduro. În lipsa oricăror facilități aceste vehicule invadează spațiul natural (chiar dacă au interdicție) cu toate urmările distructive pe care le implică trecerea acestora.

-         

 

2.    Contribuție la strategia de dezvoltare a turismului in Romania

 

Context

 

2.1.    Masterplanul in turism

 

Resurse economice importante aflate la dispoziția Ministerului Turismului sunt direcționate înspre obiective turistice dintre care, o mare parte, au caracter comercial.

 

Banii publici ajung astfel în obiective administrate și exploatate ulterior de către administrațiile de UAT-uri care, în primul rând, administrează astfel active publice în ciuda faptului ca administrația publică nu reușește, în general, să se ridice la nivelul de eficiență al investitorilor privați. În al doilea rând, administrația publică adesea nu are compartimente specializate și personalul aferent să gestioneze o afacere în turism.

 

Un exemplu celebru este pârtia de schi de la Bistrița, construită la altitudinea maximă de 600 m, care a înghițit 15.000.000 de euro și a produs, în 3 ani, cam două săptămâni de schi. Iar pentru comparație, pârtia privată de la Toplița, la 100 de km depărtare, a costat cam de 30 de ori mai puțin, funcționează și deține titlul neoficial de cea mai ieftină pârtie de schi din țară.

 

2.2    Întrucât am definit turismul ca ramură prioritară, este de neînțeles unde este prioritatea atunci când apar conflicte între  investițiile din turism și cele din alte ramuri economice care împieteaza asupra turismului:

 

-        La Roșia Montană a părut mai importantă exploatarea aurului în competiție cu exploatarea turistică a galeriilor de mină romane;

 

-        Pe multe dintre văile de munte funcționează microhidrocentrale (existau, la un moment dat, peste alte 3000 de proiecte de noi investiții în acest domeniu). Acestea modifică ireversibil peisajul, afectează debitul de apa cu efect asupra pânzei freatice locale, al florei și faunei.

 

2.3.    Ne-am imaginat programul “Super schi în Carpați” și construim domenii schiabile și la altitudinea de 400 metri, lipsite de aportul celei mai importante resurse, zapada.

 

2.4.    Am sprijinit turismul așa zis agrorural cu rezultatul înlocuirii arhitecturii specifice locale, un atu, cu constructii adesea stridente in peisaj, până au transformat integral peisajul.

 

2.5.    În numele surselor de energie verzi din hidroenergie, captăm apele de munte (la un moment dat,  procentul de proiecte pentru microhidrocentrale pe râurile de munte se apropia de sută la sută din numărul acestor ape, cu impact major asupra debitelor în aval de hidrocentrale, cu efect asupra nivelurilor pânzei freatice, asupra peisajului văilor râurilor, asupra resursei de apa pentru faună.

 

2.6.    Construim tot felul de trans…ceva, de la Transfagarasan la Transbaiului, avand în spate mai mult justificări economice stricte, de rezolvare a unor necesități în domeniul transporturilor, cu câștiguri mici (mare parte din drumurile la altitudine sunt impracticabile o bună perioadă de timp din an) fără a ține cont de implicațiile asupra ecosistemelor traversate.

 

3.    Gestionarea sistemului național de poteci montane

 

Context

 

Ne aflăm în situația, nici măcar statuată legal ci prin forța întâmplării, în care sistemul național de poteci este administrat și întreținut de către Salvamont.

 

Situația aceasta,  atipică si anormală, poate fi ilustrată perfect dacă ne imaginăm șoselele din țară aflate în administrarea și mentenanța SMURD.

 

Salvatorii montani își consumă energia, timpul și fondurile făcând întreținere de poteci.

 

Desigur că înlocuirea acestora de la funcția de execuție în acest domeniu, lăsându-le, cel mult, pe cea de supraveghere și coordonare (dar și aici pot apărea nuanțe) cu o entitate care să acționeze la nivel național pentru a putea avea o strategie coerentă, standardizarea necesară, puterea de a finanța sau de a obține finanțarea întreținerii sistemului, forța de a solicita adaptări ale legislației este doar o chestiune de timp.

 

 

4.    Racordarea României la sistemul de poteci de lungă distanță pentru turism pedestru (E-paths)

 

 Context

 

Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor (SKV) din Braşov, a lansat în 2015 proiectul „Conectarea României la reţeaua de poteci turistice europene de lungă distanţă”  

 

Rețeaua europeană de cărări de lungă distanță a fost fondată în Germania în 1969, iar în 1971 erau deja organizate reprezentanțe ale organizației mamă în 6 țări. Astăzi, această organizație (European Ramblers’ Association, ERA), are 61 de reprezentanțe afiliate în 34 de state europene, la care se adaugă două organizații cu statut de observator (Maroc și Canada/SUA – ultimele două state fiind reprezentate de o singură asociație). Însumat fiind peste trei milioane de membri individuali.

 

Prin România trec, teoretic, două astfel de cărări transfrontaliere, E3 și E8.

În practică există câteva segmente refacute sub sigla E3 si E8, însumând aproximativ 400 de km, departe însă de a îndeplini cerințele de bază pentru a putea fi declarate E-paths, în principal din cauza faptului că nu au asigurate, la un interval de o zi de mers, puncte de adapost, refacere, alimentare.

 

Traiectoriile celor două segmente de poteci alocate României pornesc din zona de sud-vest, E3 urcand spre Apuseni urmând să iasă din țară pe la Oradea,  iar E8, o adevărată Via Alpina românească, parcurgând creasta Carpaților Meridionali și apoi a Orientalilor pentru a ieși în Ucraina.

 

Obiectivele de mai sus nu pot fi atinse fără a se subsuma unui obiectiv major, esențial:

 

5.    Creșterea gradului de coeziune si conlucrare între organizațiile neguvernamentale active în zona montană

 

Context

 

În mai toate statele cu relief alpin din Europa mișcarea de conglomerare a asociațiilor montane sub umbrele diferite ca exprimare, dar foarte asemănătoare în esență, s-a produs deja.

 

DAV în Germania, Schweitzer Wanderwege în Elveția, Federation Francaise de la Randonee Pedestre în Franța, sunt exemple de asociații de asociații care reunesc câte un număr de persoane de ordinul milioanelor, dintre cele interesate in turismul pedestru (montan) și, sub egida cărora, dezvoltarea rețelelor de poteci, promovarea drumeției și recunoașterea importanței patrimoniului natural sunt obiective atinse în mult mai mare proporție decât în România.

 

România care, la o estimare grosieră, are câteva sute de organizații active în zona montană, cu un număr de membri care, cumulat, nu depășește 10.000, cu o cultură a voluntariatului destul de redusă și cu o cultură a donațiilor către cauze civice și mai redusă, nu are la această oră o voce care să reprezinte publicul,  suficient de puternică pentru a impune respect și atenție în relațiile cu restul entităților, fie ele de stat sau private.

 

Pentru a obține însă coeziunea necesară între ONG-urile de munte,  proiectul nostru, care are acest obiectiv principal, dar care are handicapul plecării de la zero, va trebui să prezinte un grad de încredere și atractivitate suficient de mare pentru a porni miscarea de coagulare și de a o putea întreține.

 

Vor fi necesare activități care să creeze acest grad de încredere și de respect, recunoașterea importanței existenței proiectului,  iar lista acestor activități ar putea arăta astfel:

 

-în primul rand, in paralel cu orice altă activitate, constituirea unei rețele naționale formale/informale de centre locale care să activeze sub aceleași impulsuri și concertat în direcția obiectivelor.

 

-activități de refacere a infrastructurii de turism montan, cu scopul de a dobândi și spori un portofoliu rezonabil de lucrări în domeniu,  ca mijloc esențial de răspândire a ideilor acestui proiect, ca argument în favoarea recunoașterii importanței proiectului, ori ca punct major de sprijin în obținerea finanțărilor ulterioare.

 

-activități conexe care să poată mobiliza grupe cât mai largi dintre potențialii susținători ai proiectului (o activitate amplă ar putea fi spre exemplu, rescrierea, în condițiile secolului XXI, a ghidurilor de turism montan pentru fiecare masiv montan din țară, celebrele ghiduri “Munții Noștri ” editate in anii '70-'80. )

 

-activități în zona de “green”, în primul rând pentru că impactul acestora este foarte puternic în perioada actuală, iar proiectul nu poate deveni cunoscut și susținut decât în condițiile unui nivel mare al expunerii.

 

6.     Educație

 

Într-un context actual complet nefavorabil ideii de educare și de educație,  aceasta devine obiectivul suprem al întregului proiect.

 

Generațiile prezente și viitoare au nevoie să cunoască muntele, valoarea acestuia și abordarea lui din poziția de turist.

 

Vandalismul, nepăsarea și lipsa de răspundere fac prăpăd în ariile montane mai puțin supravegheate, prin forța lucrurilor.

 

Importanța voluntariatului și implicării de orice fel, elemente ale culturii civice, sunt adesea neglijate cu efecte directe negative asupra patrimoniului montan.