marți, 7 ianuarie 2020

Interviu cu mine insumi. Voluntar in Carpati.





1. Am înțeles că ați lansat programul „Voluntar în Carpați” în anul 2013, iar Asociația Montană Carpați a fost înființată în 2008.

1.1 Dumneavoastră ce funcție aveți în Asociație?

În afară de poziția întâmplătoare de coordonator de voluntari nu ocup, în mod oficial, vreo altă funcție. Deși îmi place să cred că experiența și implicarea îmi permit să fiu o voce “cu oarecare greutate” între cele care se aud atunci când se discuta proiecte. Și când se sforăie în corturi, dar asta e altă poveste.

1.2 Înțeleg că Asociația se ocupa de refacerea marcajelor și înainte de lansarea programului. De ce ați considerat necesar să lansați programul „Voluntar în Carpați”?


În ultimii ani acțiunile de remarcare au sporit că număr și amplitudine. Inițial acestea au putut fi susținute doar cu entuziasmul și sprijinul financiar al membrilor Asociației sau al simpatizanților acesteia. Atunci când obiectivele au devenit mai generoase (sau mai generale) am simțit nevoia să le putem prezenta într-un cadru unic în așa fel încât să putem accede la un sprijin mai consistent, fie că vorbim de finanțări, fie că vorbim de apelul la voluntari.
Am considerat că, pentru un potențial sponsor, de exemplu, este mai tentant să poată fi prezentat ca susținător al unui proiect mai amplu, cu etape duplicabile în timp și spațiu.  La fel, voluntarii devin, astfel, parte a unei unice acțiuni, se pot raporta la rezultatele întregii noastre activități astfel încât nicio participare nu mai poate fi privită ca mai importantă sau mai puțin importantă decât altă participare. Toată lumea contribuie la edificarea întregului.
Nu în ultimul rând am considerat că e bine că fiecare dintre genurile de activități pe care le desfășurăm să devină un “brand”, să se poată identifica cu ușurință în rândul publicului. Simultan, drept urmare, am lansat programe ca “Prin munți cu AMC!” (programul de ieșiri pe cărările muntelui înconjurați de prietenii noștri), sau “Inițiere la înălțime” (program destinat atelierelor de inițiere în activități sportive montane: cățărare, schi, schi de tură etc)



1.3 De ce este nevoie de refacerea infrastructurii (refugii, adăposturi, cabane etc) și a marcajelor de pe traseele din Carpații românești?


În primul rând din motive de securitate a celor care circulă prin munți. Pentru că, priceput sau mai puțin priceput în ale turismului montan, aproape fiecare călător a avut nevoie, la un moment dat, de un punct de sprijin ca să se poată orienta, odihni, reface atunci când a călcat pe cărările muntelui. Pentru că lipsa acestui punct de sprijin duce, în foarte multe cazuri, la evenimente cu urmări grave.
În al doilea rând, o infrastructură adecvată, îngrijită și corectă, sporește încrederea de a începe sau a continua acest gen de activitate în rândul celor care încă nu au devenit dependenți de turismul cu rucsacul în spate. Această înseamnă, în ultimă instanță, mai mulți oameni care fac mișcare, care se aliniază la norme de comportament ce impun respectul naturii și atenția și grija către cei din jur.

2. Înțeleg că vă doriți să refaceți tot traseul de creastă al Carpaților româneşti, din Maramureş până în Mehedinți.

2.1 Nu includeți și Carpații Occidentali în proiect? De ce?


Spre deosebire de lanțul Orientali-Meridionali, care prezintă o creastă bine definită pe aproape tot parcursul, Apusenii sunt mai greu de încadrat în ideea inițială, aceea de a marca un traseu care să parcurgă continuu majoritatea masivelor muntoase din România. Din acest motiv ei n-au făcut parte din viziunea pe care o denumisem “Bandă roșie”. Însă programul “Voluntar în Carpați” excede cadrul acestei viziuni. Chiar dacă noi continuăm să ne subordonăm dorinței de a ajunge, în final, la un traseu refăcut pe toată linia de creastă a Carpaților nu refuzăm să executăm și lucrări în orice altă zona care necesită intervenția noastră. Apusenii vor deveni și ei o țintă importantă pe măsură ce grupul de membri AMC din zona Clujului (a Ardealului, în general) va deveni mai puternic.



3. Sunteți ajutăți și de salvamontiști în acțiunile dumneavoastră?
3.1 Cine vă mai sprijină?


Serviciile Salvamont sunt unul din principalii piloni de sprijin. În mai multe modalități. Am fost sprijiniți financiar de către Salvamont prin decontarea (măcar parțială) a cheltuielilor voluntarilor implicați în acțiuni. Am primit, în cele mai multe cazuri, cea mai mare parte a materialelor necesare, sprijin logistic (unelte mai speciale, mijloace de transport, cazare). Ne-au fost puse la dispoziție informațiile necesare orientării, proiectele de refacere (acolo unde au existat). Am beneficiat de cazare în bazele Salvamont sau de cursuri special organizate pentru voluntarii participanți ( cursuri de prim-ajutor pe munte, de exemplu). Nu în ultimul rând membrii Salvamont chiar au participat activ la execuția propriu-zisă, alături de membrii Asociației și voluntari.


Putem adăuga, la entități care ne sprijină, Consiliile județene (de care aparțin, de regulă, Serviciile Salvamont). Principalele Consilii care au sprijinit aceste activități (de la conferințe de presă până la finanțare) sunt cele din județele Vrancea și Sibiu. (acolo unde, de altfel, am avut și cele mai consistente acțiuni)


Aproape de fiecare dată am avut sprijin de la cabanele turistice aflate pe traseele pe care le-am refăcut. De la cazare și masă pentru voluntari până la sprijin fizic din partea personalului lucrător la aceste cabane. Două din cele mai importante cabane cu care am colaborat pe aceste baze sunt Suru și Negoiu, în Munții Făgăraș  precum și Malaiesti în Bucegi.


Evident sunt foarte importanți voluntarii prezenți la acțiuni. De neînlocuit.


Am primit sprijin și de la alte organizații de profil: Argesiss Pitești, Mecanturist Galați sau Hai pe munte Iași sunt cele cu care am colaborat cel mai mult.


Să nu uităm de cei care ne sprijină strict financiar. Am primit fonduri (e drept, din care se bugeteaza și celelalte activități pe care le face Asociația) din donații, de la persoane private, sponsorizări de la întreprinderi, redirecționări ale sumelor de până la 2% din impozitul pe venit al persoanelor fizice.

4. Din ce am citit, am înțeles că munca dumneavoastră constă în revopsirea marcajelor, îndepărtarea obstacolelor de pe poteci, repararea sau ridicarea de momâi, montarea de stâlpi indicatori şi de balizaj, de panouri informative.

4.1 În ce altceva mai constau acțiunile de refacere a marcajelor de pe trasee?


Fără să am pretenția că voi enumera exhaustiv operațiunile pe care le executăm pe trasee o să încerc să redau cât mai multe dintre acestea:


Cărat. De regulă cu spinarea. Această operațiune este inevitabil prezentă, indiferent ce altceva mai presupune acțiunea respectivă;
Identificarea traseului în teren. De regulă se face într-o expediție anterioară etapei propriu-zise de remarcare.
Refăcut marcajele cu vopsea pe suporturile existente. După ce se stabilește locul viitorului semn de marcaj se curăță cu peria de sârmă suprafață de vopsit. La prima trecere se vopsește fondul alb al semnului urmând ca, într-o nouă trecere, după ce prima vopsea s-a uscat, să se deseneze și semnul propriu-zis al marcajului, cu culoarea potrivită.
Indepărtarea obstacolelor. Cu mâna, securea, fierăstrăul sau drujba se rup, taie și îndepărtează de pe potecă și din imediata apropiere a semnelor de marcaj vegetația tânăra care obturează trecerea sau vederea semnelor sau doborâturile din poteci.
Montarea de stâlpi indicatori. În locurile în care nu există suporturi naturale pe care să se poată aplică semnele de marcaj sau acolo unde ele trebuie să fie vizibile de la distanțe mai mari (de regulă pe creste) sau la intersecții de trasee se montează stâlpi metalici. Uneori măcar de lemn. Operațiunea presupune săparea unor gropi și turnarea unor fundații din beton în care să se încastreze stâlpii. În cel mai rău caz fundația e substituită de fixarea stâlpilor prin împănarea cu pietre.
Ridicarea de momâi. În lipsa stâlpilor necesari ei sunt înlocuiți cu grămezi de pietre a căror înșiruire în teren poate ajuta la ghidarea turiștilor. Grămezi în care ideal este să fie fixată o lespede suficient de mare ca să poarte pe ea semnul de marcaj corespunzător.
Conturarea potecii. Acolo unde poteca traversează porțiuni înclinate, face cotituri bruște, ori nu se mai cunoaște poate fi necesară săparea astfel încât să permită turiștilor să o recunoască și să o parcurgă cu riscuri de alunecare cât mai reduse.
Consolidarea potecii. În zonele unde trecerea turiștilor sau scurgerea apelor poate duce la surparea potecii consolidăm zona expusă cu trunchiuri de lemn care să susțină malul acesteia.
Refacerea/construirea podeţelor peste cursurile de apă.
Refacerea (curățarea, decolmatarea) izvoarelor din traseu
Repararea de refugii turistice. Repararea presupune asigurarea etanșeității adăpostului, refacerea mobilierului din interior.
Refacerea/restaurarea altor genuri de construcții de pe trasee (ziduri de sprijin, izvoare/fântâni, monumente)

4.2 Ce sunt stâlpii de balizaj?


Stâlpii așezați pe traseu pentru a-l face vizibil și care poartă pe ei doar o paleta cu semnul de marcaj, nu și săgeți indicatoare ale direcţiiilor ori panouri informative.

4.3 Cum ați cărat atât de multe materiale până la altitudini mari (stâlpi metalici etc)? Cum v-ați descurcat? Am văzut pe FB niște poze cu un tractor cu o remorcă, dar la altitudini mari cum reușiți (vorbeați de saci de ciment cărați în spate)?


Mijlocul de transport cel mai utilizat este spinarea (și/sau brațele) voluntarilor. Încercăm, atât cât pot pătrunde mijloace mecanizate de transport, să le folosim ( camioane, tractoare, TAF-uri, ATV-uri, SUV-uri și alte acronime). Am transportat și cu căruța sau pe măgari. Dar toate se opresc la un moment dat și de-acolo...voluntarii.

5. Înțeleg că voluntarii își plătesc singuri transportul și mâncarea. Cum faceți rost de materialele necesare (vopsea, stâlpi, tablă pentru indicatoare, pensule etc)?


Din păcate, în multe cazuri voluntarii își plătesc singuri cheltuielile. Deși am reușit, uneori, să asigurăm o diurnă care era destinată să acopere, măcar parțial, cheltuielile lor cu mâncarea și transportul. Și, în majoritatea cazurilor, am asigurat cheltuielile ocazionate de cazarea sub alte acoperișuri decât cortul sau cerul liber.

5.1 Materialele sunt cumpărate din donațiile voluntarilor / din banii asociației?


Materialele sunt cumpărate din banii asociației. Voluntarii au, uneori, și calitatea simultană de donatori dar pentru Asociație în general și nu strict pentru proiectul la care participa. Atunci când ajungem în faza de a chema voluntari la o lucrare, de regulă, avem deja bugetul asigurat pentru materialele necesare.
Am avut cazuri în care donațiile/sponsorizările prietenilor noștri au fost direct materiale/unelte/alimente destinate acestui gen de operațiuni.

5.2 Sau sunt oferite de Salvamont (într-o postare spuneați că Salvamont Sibiu a oferit vopsea, săgeți, indicatoare și stâlpi)? 


De multe ori colaborarea bună cu serviciile Salvamont a dus la situația în care materialele necesare au fost asigurate de către acestea.

5.3 Cât costă o astfel de refacere de marcaje? (m-ar interesa o estimare, de exemplu atâția kilometri marcați costă cam atât; mă refer la costurile materialelor).


Este destul de greu de răspuns cu un număr la această întrebare, chiar dacă vorbim strict numai de materialele necesare pentru că traseele sunt foarte diferite din punct de vedere al complexitățîi operațiunilor de executat. Traseele împădurite sunt mai ieftin de remarcat, suportul semnelor de marcaj există și nu e nevoie de foarte multe în afară de vopsele. Dacă traseul este în golul alpin devine mai scump din pricina stâlpilor și materialelor pentru fundația lor.
Pentru o imagine, totuși, asupra costurilor unei acțiuni de remarcare o să folosesc unul din proiecte, remarcarea din zona Negoiu. A cuprins 7 trasee din jurul cabanei Negoiu, însumând aproximativ 35 de km de potecă și a necesitat prezența a 20 de voluntari pentru 10 zile. Costurile materialelor necesare proiectului ar fi fost cam 14.000 de lei. Costul întregului proiect, cu diurnă și cazare pentru voluntari ar fi fost în jurul a 25.000 de lei.



6. În mod obișnuit, odată la cât timp ar trebui refăcut un marcaj?


Referindu-ne strict la durata de viață a materialelor utilizate perioada de reparație capitală la un traseu o estimez undeva între 5 și 10 ani. Cel mai bine ar rezista stâlpii metalici, cel mai puțin marcajele cu vopsea sau construcțiile pe bază de lemn.

6.1  Care sunt factorii care contribuie la distrugerea marcajelor de-a lungul timpului?


Primul factor, în ordinea vitezei cu care contribuie la degradare, este cel uman. Agresiunea, în acest caz, se petrece mai ales asupra indicatoarelor (am avut cazuri în care nu au supraviețuit mai mult de 3 zile de la instalare!) , stâlpilor metalici (care par a fi o sursă de materiale de construcție în zone foarte lipsite de alte oferte) sau construcțiilor de lemn (balustrade, bănci, mese, paturi). Defrișările masive, drumurile deschise pentru exploatarea lemnului afectează potecile și semnele de marcaj instalate pe copaci.
Al doilea factor, chiar mai important, sunt condițiile meteo-climatice. Construcțiile unui traseu sunt supuse influenței fenomenelor naturale: ploi, îngheț-dezgheț, ger, vânt, avalanșe. Apar surpări ale potecilor, dărâmarea construcțiilor zidite, putrezirea construcțiilor lemnoase, indoirea sau desprinderea săgeților indicatoare sau a stâlpilor și ștergerea semmnelor vopsite.

7. Scriați pe grup că, pentru un traseu de aproximativ 4 ore, necesarul este de doi litri de vopsea. Cam câți litri de vopsea luați cu dumneavoastră (ca echipă mă refer) atunci când plecați la refacerea unui traseu?


În medie o persoană poate utiliza cam un litru de vopsea pe zi.

7.1 Cam câte kilograme de material cară un om din echipă atunci când se pleacă la o astfel de acțiune (ca medie sau ca maxim)?


Acțiunile pot fi organizate în cel puțin două feluri:
          o tabăra de bază, în care se află toate materialele necesare și din care, în fiecare zi, echipele pleacă pe traseu doar cu materialele și uneltele necesare în ziua respectivă. În acest caz efortul este mai mare în zilele de început și sfârșit, atunci când se urcă/coboară materialele la/de la tabăra de  baza. Efortul mediu presupune o greutate “normală” pentru un rucsac, 10-20 de kg în zilele de cărat și poveri ceva mai mici în zilele de lucru. Deși, pe lângă materiale, în fiecare zi, mai trebuie cărate haine, mâncare, apă, alte mărunțișuri…
          o acțiune liniară, în  care se intră pe traseu pe la un capăt și se iese pe  la celălalt. Este mult mai greu în acest caz pentru că, pe lângă bagajul personal, care poate deja să cântărească 12-18 kg trebuie mutate, simultan, de-a lungul traseului și toate materialele necesare. Cred că au fost situațîi în care am avut cel puțin 20 de kilograme în bagaje și situații extreme în care ne-am apropiat de 30 kg.



8. Vorbeați și despre alte lucruri necesare: „de la echipament individual de protecție a muncii...până la unelte mai sofisticate, drujbe, bormașini portabile...cam tot ce-ți trece prin cap într-un șantier de construcții: ciment, țeavă, cuie, șuruburi, tablă, scule de tăiat, înșurubat, ciocane, rangi...lista e nesfârșită, deja plecăm cu câte o basculantă de materiale și scule după noi”.

Puteți să explicați la ce vă foloseau aceste unelte și materiale (ce construcții / reparații făceați cu):

8.1  drujbe, bormașini? (ați făcut mese, puncte de popas, refugii)? Dacă da, unde?


Drujba este unealta principală pentru a croi drum prin(sau a înlătura) trunchiurile de arbori căzute în potecă în urmă prăbușirii copacilor (de bătrânețe, boli, furtuni, trăznet). De asemenea o folosim la îndepărtarea vegetației  de pe firul potecii sau a ramurilor care obturează vizibilitatea semnelor de marcaj.
Bormașina e folosită în multiple operațiuni unde sunt necesare găuri sau inşurubări: de la găuri în stâncă, pentru ancorarea lanțurilor de sprijin în zone expuse, a balustradelor, până la găuri în stâlpii de marcaj și în săgețile indicatoare, pentru a le putea asambla împreună. Evident că înșiruirea nu e exhaustivă.

8.2  saci de nisip și ciment, țevi, cuie, șuruburi etc (ați construit ceva)? Dacă da, unde?


Nisipul și cimentul (și adesea apa, care nu există totdeauna unde ai nevoie de ea) sunt ingredientele pentru  betonul pe care îl folosim la fundația stâlpilor și la alte lucrări de zidărie. Țevi, tablă,  cuie, șuruburi, piulițe, șaibe apar în orice construcție.

9. Când refaceți un traseu, îl refaceți total, îi puneți tot ce are nevoie? Spuneați pe FB că: „Turistul pleacă pe un traseu bine marcat pe copaci, convins că va fi ghidat bine, și se pierde în pajiștea alpină unde nu există suport pentru semne de marcaj dacă nu te-ai dus și cu stâlpii aferenți”.


Am avut și situații mai puțin favorabile în care, într-o singură etapă, nu am reușit să definitivăm un traseu cu toate elementele necesare. În general din pricina timpului prea scurt în care am putut beneficia de aportul voluntarilor. Față de proiectul de-acasă pot să apară o mulțime de evenimente care să împiedice realizarea conform socotelilor inițiale. Ultimele astfel de evenimente au apărut, de exemplu, în etapă de remarcare de la cabană Suru. Începând cu numărul de voluntari redus față de ceea ce am estimat în proiectare, continuând cu vremea potrivnică, cu destul de multă ploaie și culminând cu două nopți pierdute, una în care am ajutat salvamontiștii să coboare din creastă trupul (doar trupul, din păcate) unui decedat în zona Lăiţel-Călțun și una în  care am însoțit, îngrijit și salvat,  în ultima instanță, tot cu sprijinul Salvamont, un turist pe care l-am găsit în hipotermie, singur, în zona Chica Fedeleşului.
Desigur că prima urgență devine, în aceste cazuri, definitivarea traseului. Din motivele pe care le enumerăm în textul citat în întrebare.

10. Unde stați când mergeți în drumeții pentru refacerea marcajelor: cort, cabană,ambele?


Casa noastră, de regulă, este cortul. Dar am folosit și capacități de cazare ale cabanelor din zonă sau refugii turistice.

11. În categoria „Viziune” de pe site-ul Asociației spuneți că „Oamenii vor fi mai responsabili şi mai activi, ştiind să aprecieze, să respecte şi să protejeze patrimoniul montan şi mediul înconjurător. Muntele va fi descoperit şi înţeles ca o plăcere pentru ochi, o gură de aer curat pentru organism şi o împlinire pentru suflet”.
De ce credeți că se va produce această schimbare în bine?


Pentru că nu suntem singurii care depun eforturi ca ea să se producă. Pentru că ne-o dorim. Și atunci acționăm încercând să atragem oamenii spre munte. Aici, aproape  inevitabil, vor fi nevoiți să înțeleagă și să respecte valori precum camaraderia, spiritul de întrajutorare, disciplina și atenția la cele ce te înconjoară. Pentru că acționăm la nivelul copiilor și al tinerilor, încercând, prin programele educative, să-i facem continuatori ai spiritului montan de altădată, mai apropiat de natură și semeni, mai responsabil și respectuos față de valorile materiale și morale pe care le pot întâlni la înălțime.

12. Cum credeți că este văzut/perceput/înțeles muntele la ora actuală de către români în general?


Evident că nu există o percepție unitară. La un capăt al scalei muntele este văzut doar ca o  sursă (destul de facilă) de venituri (lemn, energie, piatră, minereuri, fructe de pădure, vânătoare, turism). La cealaltă extremă se dezvoltă un curent care așează muntele pe un piedestal unde omul ar trebui să nu-l mai atingă, pentru a-l prezerva.
Dacă, însă, asimilăm muntele cu natura, cu ultimul bastion de rezistență împotriva poluării de orice fel, constatăm că este privit cu simpatie, măcar la nivel declarativ. Vezi protestele pentru Roșia Montană. Probabil că nu întâmplător au cea mai mare amploare, chiar dacă miza e mai mică decât în cazuri mai grave, la care forța civică nu s-a manifestat atât de puternic.
Mai este, însă, mult de lucru ca atitudinea românilor față de munte și mersul la munte să însemne mai mult decât declarații de complezență.

13. Ce anume credeți că ar trebui să se mai schimbe în comportamentul turiștilor pe munte?

Încep enumerarea cu ceea ce poate fi o obsesie personală: securitatea. În primul și-n primul rând mi-aș dori să continue curentul actual: turiștii să urce la munte din ce în ce mai bine echipați și informați.
În al doilea rând mi-aș dori ca refugiile și cabanele să recâștige statutul de casă a turistului, de loc de adăpost și întâlnire pentru cei cu urcă la munte pentru binefacerile pe care nu le pot găsi în orașe.
Trei la mâna, deși potecile sunt tot mai curate, mai avem de tras până când o să înțelegem că, vorba ceea, un pet dispare în 800 de ani, nesimțiții niciodată! Mă rog, eu sper să dispară și aceștia, mai repede decât peturile și cutiile de bere...





14. Câte persoane vin, de regulă, la o acțiune de refacere a marcajelor?


Din motive de logistică nu invităm mai mult de 15-20 de participanți la o singură acțiune. Au fost și cazuri în care am fost peste 50 de participanți dar am întâmpinat mari probleme de organizare și asigurare a logisticii, motiv pentru care preferăm grupe mai mici.

14.1 Vin oameni din diferite orașe/regiuni din țară?


Am întâlnit, la aceeași acțiune, într-un grup de 10 participanți, persoane din Arad, Cluj, București și Galați.

14.2 Ce vârste au cei care vin?


De regulă acceptăm participanți cu vârstă minimă de 18 ani. Cu acord notarial din partea părinților sau însoțiți de părinții care și-au asumat, astfel, întreaga răspundere, am avut participanți și mai tineri, între 12 și 17 ani. Vârsta maximă nu e specificată nicăieri. Am avut coleg o persoană care depășise 70 de ani. Dar care umbla pe munte cu mult înainte da a se naște colegii de acțiune.

15. Prin plimbările mele am observat și eu că multe dintre marcaje nu mai sunt vizibile. În general, cine se ocupă de marcarea traseelor? Există o autoritate care ar trebui să se ocupe de refacerea lor (Salvamontul, de exemplu) sau ele au fost îngrijite dintotdeauna de iubitorii muntelui?


Condițiile materiale și financiare necesare lucrărilor de amenajare și întreținere a traseelor  turistice montane se asigura  de consiliile județene/locale sub a căror autoritate funcționează serviciul Salvamont. (citat din HG 77/2003, îndeobște cunoscută sub numele “Legea Salvamont”)
Aceeași normă stabilește că Salvamont coordonează acțiunile în acest domeniu.
În consecință, marcaje poate executa oricine. Coordonat de Salvamont și pe banii Consiliului. Atât că Salvamontul duce, adesea, o lipsa cronică de angajați iar banii nu-s destui, tot adesea, pentru a rezolva probleme chiar mai stringente decât turismul.
În consecință multe din operațiunile de refacere sunt executate de ONG-uri care vin adesea și cu resursele financiare cu tot.


16. Am înțeles că în munții Lotrului ați făcut prima acțiune de remarcare a traseului după 30 de ani. Ați refăcut și marcaje care nu mai fuseseră înnoite de o perioadă și mai mare de timp?


Nu prea există marcaje care să nu fi fost refăcute de mai mult de 30 de ani. În anii ‘75-’80 o acțiune națională, “Asaltul Carpaților”, a Organizației Naționale a Pionierilor, a însemnat remarcarea a aproximativ 12000 km de poteci pe aproape 800 de trasee.

17. Câți kilometri de trasee ați marcat în total până acum?

Nu pot să dau un număr exact fără o operațiune destul de laborioasă de însumare. Estimez că am trecut binișor de 3500. Mai important decât lungimea totală mi se pare faptul că, odată cu fiecare kilometru în plus, constatăm că opinia publică apreciază ceea ce facem, că primim mulțumiri din Caracal sau de la Munchen, că sprijinul montaniarzilor este tot mai consistent.

18. În Munții Lotrului am înțeles că traseul de creastă are 80 de kilometri. Care a fost cel mai lung traseu refăcut într-o singură acțiune?


Acesta.

19. Care a fost cea mai dificilă acțiune (sau cele mai dificile dacă sunt mai multe)? De ce?


Remarcarea Munților Vrancei. Pe care am executat-o, în mai multe etape, în anii 2011-2012. Fiind un masiv lipsit de orice baza turistică (refugii, cabane), în perioada de reflux al interesului pentru turismul montan, anii ‘90, acest masiv a fost foarte puțin vizitat. Traseele sunt, în mare majoritate prin pădure. Atunci când am încercat să le remarcăm a trebuit să le redescoperim, practic potecile se şterseseră, erau inundate de vegetație, acoperite de doborâturi.

20. În Munții Lotrului am înțeles că ați refăcut nu doar traseul de culme (bandă roșie), ci și un traseu secundar cu bandă albastră. Înțeleg că programul nu se limitează la refacerea traseelor de creastă?


Cum spuneam, programul trece dincolo de ideea inițială a remarcarii unui traseu de creastă și încearcă să ducă intervenția noastră și în zone care au cel mai urgent nevoie de reparații. Prioritizarea acestor intervenții este o problema întrucât sunt foarte multe cele care ar avea nevoie și, atunci când ne stabilim zonele de muncă, de fiecare dată, trebuie, cu regret, să amânăm locuri unde ne-ar fi drag să participăm sau în care ne cheamă  prieteni ai noștri.

21. Știți câți kilometri de trasee marcate există în total în Carpații românești?


Cam 12000. Și aproximativ 800 de trasee marcate.

22. Dumnevoastră, personal, de ce vă place muntele?

Probabil pentru că am crescut în umbra Făgărașului și deschizând dimineață fereastra camerei priveam, totodată și prin Fereastra Mare...
Probabil pentru că nimic nu mă emoționează atât de tare că reintalnirile cu banda roșie a crestei Făgărașului...fiecare nouă intersectare cu traseul de creastă începe cu o mângâiere pe lespedea care poartă marcajul...și uneori cu folosirea batistei...
Probabil pentru că niciunde nu mă simt mai liber decât în împărăția pădurii, a stâncilor, a caprei negre și a lui Moș Martin...
Probabil pentru că, de-a lungul vremii, am însoțit și am întâlnit oameni minunați în peregrinările prin munți...


23. De la ce vârstă mergeți la munte?


M-am născut și am crescut sub aripa Munților Făgăraș, în orașul Făgăraș. Într-o familie cu strânse legături cu muntele. Așa că, de mâna tatălui meu, am bătut cărări de munte...dintotdeauna. Prima amintire (documentată de fotografii, de aceea mi-o și amintesc, probabil) despre călătorii la munte, la cabane, este pe la 6 ani, la cabana Urlea. Iar prima parcurgere a crestei Făgărașului am făcut-o pe la 8 ani. Dar nu era ceva neobișnuit. Sașii din zona Făgărașului, Sibiului, Cisnadiei erau model pentru toți ceilalți și aveau acest obicei, de a parcurge munții de mâna cu copii, chiar la vârste mai fragede.

24. De ce ați ales să vă implicați activ în activități precum cele de refacere a marcajelor?

Cred că fiecare dintre noi trebuie să dea înapoi societății o parte din ceea ce primește. Eu primesc clipe minunate în munți, era normal să încerc să dau muntelui ceva înapoi. Fac asta din studenție, de acum 30 de ani. În Asociația Montană Carpați am găsit terenul propice să o fac cu mai mult spor decât până acum. Așa că am planuri mari și visuri multe.




25. Puteți adăuga orice informație vi se pare relevantă pentru subiectul articolului și despre care eu nu m-am gândit să vă întreb.


Aleg să citez (din mine, ca din clasici) un text care încearca să explice cam cum se petrec lucrurile într-o acțiune de remarcare. Repetând o parte din cele afirmate mai sus:


În general participarea la o acțiune de remarcare presupune:
          să aveți dorința de a participa și de a face, veselia și buna-dispoziție constituie avantaj;
          să dețineți un minim de echipament montan, care, de regulă, este menționat în textul invitațiilor de participare;
          să aveți o condiție fizică/stare de sănătate care să permită parcurgerea traseelor descrise, uneori cu greutăți suplimentare față de bagajul personal, constând în materialele necesare acțiunii;
          să va asigurați alimentele necesare pentru perioada acțiunii, precum și minimul de trusa medicală, mai ales în cazul în care urmați un tratament;
          să încheiați un contract de voluntariat cu AMC în baza căruia va vor fi recunoscute competențele dobândite, și/sau va pot fi rambursate o parte din cheltuielile făcute pentru participare (transport, cazare, masă);


În ceea ce privește desfășurarea propriu-zisă a activității variază de la caz la caz. Dar situațiile cele mai des întâlnite pot fi următoarele:


          întâlnirea participanților se va face, de regulă, la poalele masivului în care vom desfășura acțiunea, pentru o ascensiune în comun, ca să putem distribui echitabil și după puteri, sarcinile de transport. Și ca să reunim cât mai curând ceea ce va deveni, în cele mai multe cazuri, un grup de prieteni.


          acțiunea se va organiza cu o tabăra de bază, dacă e posibil într-o cabană turistică sau în corturi, unde vor fi transportate cele mai multe din materialele necesare


          de la tabăra de bază refacerea traseelor va fi făcută de echipe independente, coordonate în general de membri ai AMC, cu întoarcere în tabăra de bază la terminarea sarcinilor;


          atunci când traseul de refăcut este liniar acțiunea de refacere se poate face și simultan cu deplasarea taberei pentru noaptea următoare;


          munca propriu-zisă constă, în general, în refacerea marcajelor turistice prin vopsire, înlocuirea săgeților indicatoare, plantarea stâlpilor de marcaj, defrișarea vegetației sau îndepărtarea doborâturilor din potecă, conturare sau consolidare a potecii, refaceri de lucrări de zidărie. Plus munci conexe, când e cazul: bucătar, paznicul corturilor sau fotograful oficial al expediției.
          uneltele mânuite sunt, în general, la îndemâna fiecărui participant, cu condiția manevrării cu atenție: rucsac, pensulă, ciocan,sapă, lopată, rangă, chei fixe, fierăstrău etc. Pe măsură ce gradul de pericol în exploatare crește (secure, drujbă) utilizarea e permisă cu tot mai multe restricții, conform dictonului latin care zice: safety first!


Părțile și mai frumoase ale acțiunilor sunt cele de seară, în jurul focului de tabăra. Dar surprizele cele mai plăcute dintr-o tabăra de remarcare vă las să le aflați la fața locului.


În concluzie, nu trebuie să fi urcat Everestul ca să poți participa, sarcini se găsesc pentru toate calificările și calitățile. E nemaipomenit sentimentul de după, când amintirile îți arată că și efortul tău a contribuit la încă un traseu un pic mai sigur pentru cei ce vin în urma ta! Iar prieteniile legate după munca cot la cot n-au preț!



2 comentarii:

Adrian Mitiș spunea...

Foarte frumos scris, foarte frumos trait.
Bravo AMC, bravo FF!

Andreea B (aradeanca.com) spunea...

Foarte detaliat, nici nu ma asteptam la altceva :). Bravo Florine.

Fagaras , mon amour...

Le văd crestele de când am deschis ochii. Le bat cărările de când mă pot ține pe picioare. Le simt mângâierea de când știu ce e aceea dure...