Mămăligă

            Refacem marcajele din Munții Cernei. Marcajele mai de pe creastă, așa...
            Ne vine, într-o seară, chef de mămăligă. Cu brânză și cu ce-o mai fi pe-acolo. O palincă mică, de exemplu.
            Bucătar avem, pe Sebi. Bucătar, fochist, constructor, hamal, șofer, alergător...bun la toate!
            Mălai avem, apă curge, puțină, în Poiana Lungă, unde ne aflăm, dar curge, sare se găsește...Iar brânză...păi numa’ de brânză nu duci lipsă pe coclaurii Munților Cernei.
De vacă, de capră, de oaie, de...(băi, din ce se mai face brânza, nu, nu din aracet...din ce animal?...), oferta e largă, brânza e dulce-sărată sau iute, zemoasă sau scarţâitoare între dinți de parcă mănânci hârtie, albă-albă sau mai puțin albă, scumpă sau pe de-a moaca...
            Am vreo două kile din aia de-a moaca...eh, n-a fost chiar de-a moaca, am primit-o drept mulțumire pentru că Suzi s-a înhămat la drumul dintre Dobraia și Prisăcina și a avut și autostopişti pe distanța asta. O mamă cu fiica-sa. Și cu Kaufland. Sau orice alt supermarket îndesat în sacoșe, genți, valize, pungi, traiste și, în general, cam tot ce-a inventat omul pentru căratul bagajelor.
-Doamnă, zic, da’ dacă nu eram eu cu Suzi prin pustietăţurile de-aci, cum duceați toate astea acasă?!?
-Mai mergeam, le mai puneam jos, ne mai odihneam, iar mergeam...
            M-am făcut mic și stâlpii, cimentul, nisipul, sculele și vopselele pe care le cărăm noi când mergem la refăcut marcajele prin munți mi s-au părut, brusc, prea ușoare...aproape mi-am promis că, data viitoare, pun și niște pietre în rucsac.
            Bun, recapitulăm: avem bucătar, apă, sare, brânză, mălai...ce-ți mai trebuie pentru o mămăligă ca la mama ei? Ei, ce? Ceaun!
            Avem și de-ăsta! Avem, avem că l-am tot folosit, înainte de a veni încoace, la Peștera, în Bucegi, tot la construit chestii de-astea comestibile. Care chestii, nu știu cum se face, o avea ceaunul ăla ceva special în material, în formă, în culoare, ies mereu bune de se bat turcii la gura ta mai dihai ca la Călugăreni. Bine, acolo nu prea s-au bătut turcii, mai mult au mâncat bătaie...da’, oricum, și la Călugăreni era tot cu bătaie și tot cu mâncat deci zicala e bună!
            E bună zicala da’ nu e ceaunul. Nicăieri.
            Sebi freamătă la gândul că o să-și pună în valoare talentul de bucătar, eu freamăt la gândul că mâncăm, în sfârșit, că-s rupt de foame și uite că ne-mpiedicam în mărunțișul ăsta că n-avem în ce ne fierbe mămăliga, na, belea!
            Foamea cred că-mi întunecă rațiunea și atunci aleg, greșit, să găsesc ceaunul apelând la Pavel. Pavel. Cum care Pavel? Unicul, singurul! Băiatul acela pe care dacă-l întrebi (și l-am întrebat):
-Pavele, am luat ceaunul de la Peștera? răspunde sigur pe el:
-Da!
            Pe urmă mai stă o nanosecundă și zice:
-Cred.
            Cât ar mai fi o fulgerare de fulger și zice:
-Nu.
            Și urmează, zăpăcindu-te complet:
-Nu știu.
            Apoi încheie, apoteotic:
-Uită-te și tu pe-acolo!...
            Și-ți arată cortul în care am descărcat toate materialele aduse cu noi. Ce supermarket, ce depozit de materiale de construcții? Cortul nostru cu materiale și materii, inclusiv cele trebuincioase mâncării, e mai presus de toate astea, e ceva în care nu intri decât cu lanternă și cu firul Ariadnei ieșindu-ți din buzunar. Că din balamucul de-acolo nu mai ieși ușor.
            Răngi, lopeți, oale, ciment, vopsele, pensule, cârpe, salam, saci de gunoi, gunoi, șabloane, diluant, drujbă, furculițe, rucsaci, mănuși, cuie, table, săgeți, aragaz, butelii goale, butelii pline, bidoane, sârmă, sfoară, scoci, iar mănuși, iar vopsele...și mai e și întuneric înăuntru. Și locul mic. Și toate-s ascunse prin pungi, prin sacoșe, cutii și cutiuțe...
            Chiar așa de foame nu mi-e. Așa că nu intru în cort. Fac a două greșeală a serii și îl trimit pe Pavel. Care intră, stă vreo trei secunde înăuntru, nu văd ce face, da’ iese triumfător și zice:
-Nu-i!
            Din toată masa care se pregătește, mămăligă cu brânză, cu cârnăciori, cu alea-alea mi se pare mie că lui Pavel îi e poftă doar de palinca mică. Și la asta nu-i trebuie ceaun, se descurcă cu sticla, așa că conchid eu că nu pune suflet în operațiunea de căutare.
            Îl iau frumos de mânuță și-l duc la Suzi. Deschid uși, ferestre, portbagaj și-l pun s-o inspecteze.
-Vezi vreun ceaun p-aci?
-Nu, zice Pavel.
            Ne mutăm la remorcuţa lu’ Suzi. Goală-pușcă, tot calabalâcul e în cortul de mai sus.
-Da’ aci vezi ceaunul?
            N-are, bre, la ce să se uite, remorca e goală, curată, chiar în penumbra înserării se vede cam de la un kilometru că nu se vede în ea nici un ceaun.
-Nu, zice iar.
-Da’ poate l-am uitat la Peștera, se mai gândește el cu voce tare.
            Asta mă scoate din sărite.
-Cum, mă, la Peștera, cum să-l uităm? Nu l-ai pus tu într-o pungă neagră?
-Ba da.
-Și n-am văzut eu punga aia aici, în Munții Cernei?
-Nu știu, zice.
            Și are dreptate. De unde naiba să știe el ce-am văzut eu?
            Doar că asta mă scoate din sărite și mai tare. Și când sunt scos din sărite instinctul de conservare mi se atrofiază. Drept urmare mă năpustesc, în ciuda oricăror pericole, în cortul-magazie.
            Pufăi, boscorodesc, răscolesc, mă împiedic, mă lovesc, mă rătăcesc, mă regăsesc...într-un sfert de ora, nu mai puțin, ies cu ceaunul în dinți!
            Predau ceaunul bucătarului. Care clocotea, deja de nerăbdare. Și mă pun cu gura pe Pavel. Până se fierbe apa din ceaun îl fierb și eu.
-Nu așa se face, Pavele, nu te dai bătut fără să încerci să rezolvi problema!
            Mai cu exemple de oameni care au ajuns mari și celebri încăpăţanându-se să scoată la cap chestiuni neelucidate de cei de dinaintea lor, mai cu morală bine-simțită, mai cu citate din Kant, Hegel și Ștefan cel Mare, mai cu câte un nume de sfânt pomenit la momentele mai tensionate, îi fac capul pătrat lui Pavel și-mi aduc contribuția la desăvârșirea educației sale. Spre mai bine, sper eu, deși chestia cu sfinții nu-i tocmai educativă...
            Mă opresc doar când simt o mână grea pe umăr și vocea lui Sebi în ureche:
-Da’ o lingură de lemn, s-amestec mămăliga, avem?
            Avem și de-asta. Numa’ bombe nucleare și pamperşi cred că n-avem în cortul ăla. Deși de pamperşi poate nu-s așa de sigur.
            Pavel se simte, își verifică frontala, își face curaj și se azvârle în bezna cu materiale.
            Eu mă duc mai la lumina, spre focul care trozneşte vesel și deasupra căruia se bălăngăne ceaunul cu apă clocotindă.
            Dacă tot mi s-a uscat gura boscorodindu-l pe Pavel zic să mi-o umezesc cu oleacă de palincă. Așa că mă trântesc lângă foc și sticlă și trece ceva vreme până revin la realitate.
            Care realitate se prezintă sub forma întunericului ce ne împresoară definitiv. Lumină mai e doar la foc. La focul cu ceaun. În care ceaun Sebi mestecă cu un băț pe care l-a adunat de pe jos și l-a curățat cu briceagul până s-a potrivit la rugozitate, diametru și lungime.
            Băi, asta înseamnă că n-a primit lingura de la Pavel!
-Da’ nu ți-a adus Pavel lingura?, îndrăznesc eu să zic.
-Nu.
-Da’ unde-i Pavel?
-Habar n-am.
            Băi, lipsește de o juma’ de ora...Unde naiba umblă?
-Paveleeeeee...!
-Daa...se aude, oarecum înfundată, vocea apelatului.
-Unde mama zmeului umbli, mă?, răcnesc eu, cuprins iar de nervi. Va trebui să mai beau o palincă să mă liniștesc.
-În cort, zice ăsta.
-Păi ce faci acolo?
-Caut lingura.
            N-am unde să mă las mai jos că-s deja tăvălit lângă foc. Dar de eram în picioare mă prabuşeam de râs. Și de surprinderea că speech-ul meu motivațional chiar a motivat.
-Las-o focului de lingură, hai încoace, mă!
-Nu, zice ăsta, hotărât. Nu ies de-aici până n-o găsesc!!!
...................................................................................................
            L-am scos cu rugăminți din cort. Și bine am făcut. Că și-acum mai era acolo, căutând lingura. Fiindcă pe asta chiar o uitasem la Peștera.