De ceaţă

Suntem în Munții Ciucasului. Refacem, voluntar, marcajele potecilor turistice din masiv. Zile în șir de încercări multe și puține reușite, din pricina ploilor cvasi-necontenite.

Haide, băi, că nu ne-a plouat chiar mult! Doar cât să înmugurim. Mă rog, înmuguresc mai mult voluntarii. Eu am decis că randamentul coordonării e mai bun dacă stau la adăpost, în Baza Salvamont de la Muntele Roșu.

Stau și iar stau și-mi vin idei. Una, pe care o punem în practică, e să folosim talentele culinare ale Corinei, telul cabanei Silva, carnea de la Mircea Măcelaru și ceaunele de la...eh, nu vă spun și de unde-s ceaunele și nici căbănuța care le adăpostește că nu-i o căbănuță turistică. E mai privată, așa și se află pe lângă Muntele Roșu dar mai mult nu zic.

Bun, va să zică folosim toate astea, într-o seară, ca să facem o mămăligă cu brânză, smântână și toate alea plus un ceaun mare de tochitură. Ca să mai încurajăm voluntarii.

Ne mutăm, pe înserat, la căbănuță, strângem lemne, facem focul... Pân’ să facem focul începe ploaia. Încep și sudalmele, că suntem sătui de ploaie. În plus, ne-am și lăsat pelerinele la Baza Salvamont. Avusesem cu impresia că l-am fentat pe Ăl de Sus care o să creadă că suntem obosiți, în paturi și o să țină închis robinetul ploii. N-a ținut, peste noi țârâie. Mărunt dar plouă. Andy, cu un optimism nejustificat de nimic, se învârte printre picioarele și înjurăturile noastre și o ține, sus și tare, că, de fapt, nu plouă.

-Hai, măi, că asta nu-i ploaie!

-Da’ ce e, Andy?

-Asta-i ceață, bre, nu-i ploaie!

Lovesc tot mai vârtos cu toporul despicând buștenii pe care i-am adus din pădure și fiecare lovitură mi-o imaginez, cu apa șiroindu-mi pe spinare, că despică și țeasta lu’ Andy care o ține gaia-mațu:

-Hai, băi, că asta-i nu-i ploaie, asta-i ceață!...

L-aș alerga prin curte cu toporul da’ îl iert. Mă gândesc că încăpățânarea lui optimistă poate face bine la moral. La moralul ălorlalți. Că al meu e prăbușit și, mai ales, umed complet. Dublu ud, de la piele încolo, de transpirație, după lupta cu buștenii și de la haine încoace din pricina ploii.

Am o revelație: Alex e încă la Baza Salvamont și ar putea să salveze măcar restul serii. Îl sun:

-Alex, când vii încoace, adu-ne, te rog, pelerinele!

Pelerinele noastre care stăteau, perfect inutil, agățate prin cuierele bazei Salvamont. Nu știu ce-o fi vrând să afle Alex când mă întreabă:

-Care pelerine?

Poate care anume din multitudinea de astfel de echipamente răspândite prin bază. Poate ale cui pelerine. Poate...Cum zic, habar n-am ce vrea să afle cu întrebarea lui, știu doar că răspunsul îmi țâșnește de pe buze fără nici un fel de efort:

-Cum care pelerine, Alex? De ceață, frate! Pelerinele de ceață.